( VIDEO ) Finanțare pentru creșă

2571

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a aprobat construcția, la nivel național, a unui număr de 138 de creșe. Printre acestea, se numără și o creșă în municipiul Calafat pentru care finanțarea a fost aprobată zilele trecute.

Creșa care va avea un număr de 50 de locuri va fi construită în cartierul Cobuz.

Lista obiectivelor de investiţii care se realizează pe baza proiectului-tip din cadrul Programului naţional de construcţii de interes public sau social presupune finanțarea integrală din bugetul ministerului, realizându-se astfel dezvoltarea infrastructurii pentru educația preșcolară.