AcasăREPORTAJE( VIDEO) IN MEMORIAM GOGU CONSTANTINESCU

( VIDEO) IN MEMORIAM GOGU CONSTANTINESCU

Astăzi se împlinesc 140 de ani de la nașterea unui geniu al poporului român, un savant de renume mondial, autor al Teoriei Sonicității, unul dintre cei mai mari inventatori ai lumii, academicianul Gogu Constantinescu.


Momentul a fost marcat de către oficialitățile locale și județene printr-o ceremonie organizată în memoria marelui om de știință.

Gogu Constantinescu a fost nominalizat la sediul O.N.U. din New York, alături de Traian Vuia şi Constantin Brâncuşi, având o contribuţie decisivă la poziţionarea României pe locul doi în lume la secţia de creaţie şi creativitate.

Pentru ca numele craioveanului sa nu fie niciodată uitat, s-a luat hotărârea că Aeroportul International din Craiova să se numească George Constantinescu.

ultimele reportaje

Scandal la Academia Universității Craiova. Acuzații despre cadouri și „executarea” unui junior

Scandalul din jurul Academiei Universității Craiova ia amploare după cazul lui Luca Stancu, un junior descris de foștii săi antrenori drept un copil extrem...

O mână de ajutor pentru cei cu venituri mici: analize medicale gratuite

Asociația pentru Integrarea Socială a Minorităților, în parteneriat cu Clinica Vita Plus, vine în sprijinul persoanelor cu posibilități financiare reduse, oferindu-le acces gratuit la analize medicale.

Investiții din trecut, probleme în prezent. Școlile din Pielești intră în modernizare

De-a lungul anilor, în unitățile de învățământ din comuna Pielești s-au investit sume importante. Cu toate acestea, starea în care au ajuns astăzi unele...

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!“

comunicat de presa final proiect _ PNRR _ cresa mica MUNICIPIUL CALAFAT 2026Descarcă

Rast își dezvoltă infrastructura turistică. Două locuri de popas, amenajate în apropierea traseului EuroVelo 6

Comuna Rast face un nou pas în dezvoltarea turismului local. Administrația locală a amenajat două locuri de popas turistic, dotate cu facilități pentru agrement,...

Investiții din trecut, probleme în prezent. Școlile din Pielești intră în modernizare

De-a lungul anilor, în unitățile de învățământ din comuna Pielești s-au investit sume importante. Cu toate acestea, starea în care au ajuns astăzi unele...