Un maior de la Garnizoana Craiova este cercetat penal după ce a fost prins drogat la volan. După cum a anunțat IPJ Dolj, bărbatul, în vârstă de 41 de ani, din comuna Teasc, a fost testat cu aparatul DrugTest rezultatul fiind pozitiv la poziția cannabis.
Din informații neoficiale se pare că bărbatul era în mașină cu soția și copiii. Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice. Totodată, în cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.