AcasăREPORTAJEDoamnele liberale din Dolj și-au ales noua conducere

Doamnele liberale din Dolj și-au ales noua conducere

Doamnele liberale din Dolj și-au ales noua conducere. Adela Gherghe, Primarul comunei Malu Mare, a fost aleasă în funcția de Președinte al Organizației Femeilor Liberale la nivelul județului Dolj.


După ce a candidat și a câștigat scaunul de primar cu sloganul ,, Hai că se poate!”, Adela Gherghe le-a demonstrat contracandidaților săi că, într-adevăr, se poate.

Liberala de la Malu Mare nu s-a oprit, însă aici, ci a visat și a îndrăznit să mearga mai departe. A reușit să strângă lângă ea sute de femei și a ajuns Președinte.

Cu multă muncă și perseverență, Adela Gherghe a trecut de la omul care își prezenta cu mândrie comuna în care locuia, la Administratorul public al localității, Primarul comunei Malul Mare, iar, astăzi, Președinte al Organizației Femeilor Liberale din județul Dolj.

Voința, puterea de muncă și optimismul i-au adus Adelei nu doar un număr impresionant de prieteni și susținători, ci și tot sprijinul din partea colegilor de partid.

ultimele reportaje

Scandal la Academia Universității Craiova. Acuzații despre cadouri și „executarea” unui junior

Scandalul din jurul Academiei Universității Craiova ia amploare după cazul lui Luca Stancu, un junior descris de foștii săi antrenori drept un copil extrem...

O mână de ajutor pentru cei cu venituri mici: analize medicale gratuite

Asociația pentru Integrarea Socială a Minorităților, în parteneriat cu Clinica Vita Plus, vine în sprijinul persoanelor cu posibilități financiare reduse, oferindu-le acces gratuit la analize medicale.

Investiții din trecut, probleme în prezent. Școlile din Pielești intră în modernizare

De-a lungul anilor, în unitățile de învățământ din comuna Pielești s-au investit sume importante. Cu toate acestea, starea în care au ajuns astăzi unele...

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!“

comunicat de presa final proiect _ PNRR _ cresa mica MUNICIPIUL CALAFAT 2026Descarcă

Rast își dezvoltă infrastructura turistică. Două locuri de popas, amenajate în apropierea traseului EuroVelo 6

Comuna Rast face un nou pas în dezvoltarea turismului local. Administrația locală a amenajat două locuri de popas turistic, dotate cu facilități pentru agrement,...

Investiții din trecut, probleme în prezent. Școlile din Pielești intră în modernizare

De-a lungul anilor, în unitățile de învățământ din comuna Pielești s-au investit sume importante. Cu toate acestea, starea în care au ajuns astăzi unele...