Precizările Liceului Militar din Craiova, după ce Mario, elev al instituției, a omorât o fată de 14 ani și a înjunghiat un tânăr de 19 ani: „A fost declarat apt la testele psihologice”
Mario, în vârstă de 17 ani, a fost admis în Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” în anul 2020 și se afla în vacanța de vară, conform unui comunicat transmis de Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova.
Pe parcursul celor trei ani de studii în instituția noastră, elevul a avut rezultate bune la învățătură, a absolvit ultimul an de studii, respectiv clasa a XI-a, cu media 7,67, nefiind înregistrat cu abateri disciplinare grave.
A fost declarat apt în urma testărilor psihologice desfășurate în cadrul proceselor de selecție, conform baremelor în vigoare pentru admiterea în învățământul militar liceal.