AcasăREPORTAJEBiserici închise, ruga la lacăt

Biserici închise, ruga la lacăt

Urmărește-ne și pe

45,400FaniÎmi place
3,000AbonațiAbonați-vă

Preoții noștri, slujitorii harnici și devotați ai Domnului! Deși sunt plătiți ca orice bugetar din România, cu un program de lucru de 8 ore pe zi, pare-se că lucrurile nu stau chiar așa. Ei bine, în județul Dolj și nu numai, preoții de la sate se bucură de o continuă vacanță. Biserici închise toată săptămâna, așa că te rogi să găsești o biserică deschisă.

Să nu uităm că salariul unui preot este aproape la fel de generos ca al unui profesor. După câte se pare, banii provin din bugetul de stat, alocându-se sume importante în acest sens. Pentru anul 2023 reprezentanții cultelor religioase au primit o sumă fabuloasă de 817,3 milioane de lei pentru a acoperi salariile preoților. Mai mult cu 5% față de anul trecut.

Așadar, avem preoți care se distrează în vacanțe lungi, biserici în care se intră pe uși greu de deschis și un salariu generos, destul de apropiat de cel al profesorilor. Cine nu ar dori să fie în pielea unui astfel de reprezentant al Domnului? Hai să apreciem toate aceste beneficii și să ne bucurăm că banii noștri de la bugetul de stat sunt în mâini bune! Slavă Domnului și familiei Preotului!

Urmărește știrile Oltenia1.ro și pe Google News

TOP CITITE