AcasăREPORTAJEDoljStadionul din Bucovăț: investiție aproape de finalizare

Stadionul din Bucovăț: investiție aproape de finalizare

Stadionul din comuna Bucovăț se apropie de finalizare.
Noua bază sportivă include o clădire cu o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați, unde vor fi amenajate birouri, vestiare, dușuri și o sală de ședințe. Terenul va fi dotat cu instalație de nocturnă și tabelă electronică, oferind condiții moderne pentru desfășurarea competițiilor sportive.


În tribune vor fi montate 150 de scaune, la care se adaugă 20 de locuri special amenajate pentru persoanele cu dizabilități. Proiectul prevede și realizarea unei parcări cu spațiu pentru două autocare și aproximativ 20 de autoturisme.


Investiția are ca obiectiv dezvoltarea infrastructurii sportive din comună și crearea unor condiții mai bune pentru tinerii și sportivii din Bucovăț.

ultimele reportaje

Scandal la Academia Universității Craiova. Acuzații despre cadouri și „executarea” unui junior

Scandalul din jurul Academiei Universității Craiova ia amploare după cazul lui Luca Stancu, un junior descris de foștii săi antrenori drept un copil extrem...

O mână de ajutor pentru cei cu venituri mici: analize medicale gratuite

Asociația pentru Integrarea Socială a Minorităților, în parteneriat cu Clinica Vita Plus, vine în sprijinul persoanelor cu posibilități financiare reduse, oferindu-le acces gratuit la analize medicale.

Investiții din trecut, probleme în prezent. Școlile din Pielești intră în modernizare

De-a lungul anilor, în unitățile de învățământ din comuna Pielești s-au investit sume importante. Cu toate acestea, starea în care au ajuns astăzi unele...

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!“

comunicat de presa final proiect _ PNRR _ cresa mica MUNICIPIUL CALAFAT 2026Descarcă

Rast își dezvoltă infrastructura turistică. Două locuri de popas, amenajate în apropierea traseului EuroVelo 6

Comuna Rast face un nou pas în dezvoltarea turismului local. Administrația locală a amenajat două locuri de popas turistic, dotate cu facilități pentru agrement,...

Investiții din trecut, probleme în prezent. Școlile din Pielești intră în modernizare

De-a lungul anilor, în unitățile de învățământ din comuna Pielești s-au investit sume importante. Cu toate acestea, starea în care au ajuns astăzi unele...