Craiova – Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE) Dolj marchează împlinirea a 20 de ani de activitate, în perioada 1–6 februarie 2026, printr-o serie de evenimente dedicate consilierii educaționale, terapiei logopedice și promovării educației incluzive.
Momentul aniversar va culmina joi, 5 februarie 2026, de la ora 13:00, cu Festivitatea „Ziua CJRAE Dolj”, organizată la Sala „Constantin Brâncuși” – Hotel Ramada din Craiova. La eveniment sunt invitați reprezentanți ai autorităților locale și județene, ai Inspectoratului Școlar, precum și parteneri instituționali ai CJRAE Dolj.

Pe parcursul săptămânii aniversare, profesorii consilieri școlari, logopezii și profesorii itineranți și de sprijin vor desfășura mai multe activități tematice. Astfel, luni, 2 februarie, are loc acțiunea „Împreună putem reuși!”, dedicată promovării incluziunii școlare a elevilor cu cerințe educaționale speciale.
Marți, 3 februarie, sunt programate activități de consiliere școlară prin vocea profesorului consilier, precum și ateliere de lucru susținute de profesorii logopezi, cu tema „Dezvoltarea conștiinței fonologice la grupa mijlocie. Strategii de prevenție și bune practici”, dedicate preșcolarilor.
Miercuri, 4 februarie, de la ora 11:00, se va desfășura evenimentul „Cea mai mare activitate de consiliere, logopedie și sprijin educațional”, care reunește activități simultane de consiliere psihopedagogică, terapie logopedică și sprijin educațional, având ca scop creșterea gradului de informare și accesibilitate la serviciile oferite de CJRAE Dolj.
Programul aniversar se încheie vineri, 6 februarie, cu ateliere de diseminare a exemplelor de bune practici în activitatea profesională a specialiștilor CJRAE Dolj.
Prin aceste acțiuni, CJRAE Dolj își reafirmă angajamentul față de educația incluzivă, respectarea diversității și dreptul fiecărui copil la educație de calitate, în parteneriat cu școala, familia și comunitatea.
