AcasăREPORTAJEPielești, comuna fără buget

Pielești, comuna fără buget

Comuna Pielești a rămas singura localitate din județul Dolj unde nici până la această dată nu a fost aprobat bugetul local pentru anul 2022.


Cu toate că, potrivit legii, autoritățile locale aveau obligația de a adopta bugetele pentru anul în curs până cel târziu în data de 10 februarie 2022, la Pielești neînțelegerile dintre consilierii locali fac ca lucrurile să bată pasul pe loc, în detrimentul cetățenilor.


Conform legii, în cazul în care bugetul unităţii administrativ-teritoriale nu poate fi adoptat după două şedinţe de consiliu local consecutive, care au loc la un interval de cel mult 7 zile, activitatea se va desfăşura pe baza bugetului anului precedent, până la adoptarea noului buget.

ultimele reportaje

Scandal la Academia Universității Craiova. Acuzații despre cadouri și „executarea” unui junior

Scandalul din jurul Academiei Universității Craiova ia amploare după cazul lui Luca Stancu, un junior descris de foștii săi antrenori drept un copil extrem...

O mână de ajutor pentru cei cu venituri mici: analize medicale gratuite

Asociația pentru Integrarea Socială a Minorităților, în parteneriat cu Clinica Vita Plus, vine în sprijinul persoanelor cu posibilități financiare reduse, oferindu-le acces gratuit la analize medicale.

Investiții din trecut, probleme în prezent. Școlile din Pielești intră în modernizare

De-a lungul anilor, în unitățile de învățământ din comuna Pielești s-au investit sume importante. Cu toate acestea, starea în care au ajuns astăzi unele...

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!“

comunicat de presa final proiect _ PNRR _ cresa mica MUNICIPIUL CALAFAT 2026Descarcă

Rast își dezvoltă infrastructura turistică. Două locuri de popas, amenajate în apropierea traseului EuroVelo 6

Comuna Rast face un nou pas în dezvoltarea turismului local. Administrația locală a amenajat două locuri de popas turistic, dotate cu facilități pentru agrement,...

Investiții din trecut, probleme în prezent. Școlile din Pielești intră în modernizare

De-a lungul anilor, în unitățile de învățământ din comuna Pielești s-au investit sume importante. Cu toate acestea, starea în care au ajuns astăzi unele...