AcasăREPORTAJERobănești: Canalizarea în linie dreaptă

Robănești: Canalizarea în linie dreaptă

Primăria Comunei Robănești se află în linie dreaptă cu proiectul privind introducerea rețelei de canalizare.

După ce autoritățile locale au reușit să obțină o finanțare de aproape 1.700.000 de euro prin Programul Național de Investiții ” Anghel Saligny”, mai este doar un pas până la demararea efectivă a lucrărilor în cele trei sate prinse în proiect, respectiv Bojoiu, Robăneștii de Sus și Robăneștii de Jos. 

ultimele reportaje

Scandal la Academia Universității Craiova. Acuzații despre cadouri și „executarea” unui junior

Scandalul din jurul Academiei Universității Craiova ia amploare după cazul lui Luca Stancu, un junior descris de foștii săi antrenori drept un copil extrem...

O mână de ajutor pentru cei cu venituri mici: analize medicale gratuite

Asociația pentru Integrarea Socială a Minorităților, în parteneriat cu Clinica Vita Plus, vine în sprijinul persoanelor cu posibilități financiare reduse, oferindu-le acces gratuit la analize medicale.

Investiții din trecut, probleme în prezent. Școlile din Pielești intră în modernizare

De-a lungul anilor, în unitățile de învățământ din comuna Pielești s-au investit sume importante. Cu toate acestea, starea în care au ajuns astăzi unele...

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!“

comunicat de presa final proiect _ PNRR _ cresa mica MUNICIPIUL CALAFAT 2026Descarcă

Rast își dezvoltă infrastructura turistică. Două locuri de popas, amenajate în apropierea traseului EuroVelo 6

Comuna Rast face un nou pas în dezvoltarea turismului local. Administrația locală a amenajat două locuri de popas turistic, dotate cu facilități pentru agrement,...

Investiții din trecut, probleme în prezent. Școlile din Pielești intră în modernizare

De-a lungul anilor, în unitățile de învățământ din comuna Pielești s-au investit sume importante. Cu toate acestea, starea în care au ajuns astăzi unele...