REPORTAJE

Băilești: În slujba copiilor

02 noiembrie 2023 admin 0 comentarii

Primăria Municipiului Bailești se pregătește să inaugureze 3 mari investiții realizate, toate, cu fonduri europene.

Este vorba despre un proiect în valoare de peste 15.000.000 lei, din care 13.000.000 lei bani de la Uniunea Europeană, prin care autoritățile locale au reușit construirea și dotarea a două noi grădinițe, construirea, modernizarea și reabilitarea Satului de vacanță-Centru de copii și tineret, precum și Înființarea și dotarea dispeceratului și realizarea unui sistem de supraveghere video în municipiul Băilești.

Ambele grădinițe sunt prevăzute la interior cu două săli de curs și o sală pentru alte activități, cancelarie, grupuri sanitare pentru fiecare sală și centrală termică. La exterior au fost construite terenuri de sport, pentru tenis de câmp și baschet și, de asemenea, au fost amenajate locuri de joacă echipate cu leagăne, balansoare și carusele.

În ceea ce privește Satul de vacanță, acesta va fi reabilitat și modernizat în vederea creării de oportunități pentru copiii care provin din familii defavorizate.

Pentru ca aceștia să poată accede la activități culturale, educaționale și de recreere, vor fi reabilitate, modernizate și dotate două imobile în care se vor desfășura diferite activități.

Satul de vacanță va dispune de piste și parcare pentru biciclete, foișoare de lemn, spații de joacă, mese de tenis, o scenă mobilă pentru diverse spectacole, precum si terenuri de sport: minifotbal și tenis de câmp.

Oltenia 1 - Presa care face diferența!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site utilizează cookie-uri pentru funcționarea corectă a paginilor și pentru a îmbunătăți experiența de navigare.

Cookie-urile strict necesare sunt utilizate pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate. Alte categorii de cookie-uri, cum ar fi cele pentru statistici, conținut extern sau marketing, sunt utilizate numai în funcție de preferințele tale.

Îți poți modifica oricând opțiunile din setările de cookie-uri.