AcasăREPORTAJEGorjGorj: Două persoane lovite pe trotuar. Un autoturism a pierdut controlul volanului

Gorj: Două persoane lovite pe trotuar. Un autoturism a pierdut controlul volanului

Gorj: Două persoane lovite pe trotuar. Un autoturism a pierdut controlul volanului

În această dimineață, ISU Gorj a fost solicitat să intervină la un accident rutier produs pe raza comunei Turburea, satul Cocorova, în care a fost implicat un autoturism care a părăsit partea carosabila și a lovit 2 persoane care erau pietoni.


La fața locului s-au deplasat 2 autospeciale pentru descarcerare si o ambulanta SMURD din cadrul ISU Gorj, precum si 4 ambulante din cadrul Serviciului Județean de Ambulanta Gorj. Echipajele de interventie constatând că în urma impactului violent, cei 2 pietoni se aflau în stare de inconștientă. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 52 de ani și mama acestuia în vârstă de 68 de ani.


Barbatul a suferit leziuni care au dus la deces, iar femeii i-au fost aplicate manevre de resuscitare fiind solicitat și un elicopter SMURD de la Craiova. Din păcate, eforturile echipajelor de interventie au fost fără succes, constatand-se decesul femeii.
În autovehicul se aflau conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 24 de ani, care a fost evaluat medical la fața locului, dar a refuzat să meargă la spital si mama acestuia în vârstă de 43 de ani care nu a suferit leziuni.

ultimele reportaje

Scandal la Academia Universității Craiova. Acuzații despre cadouri și „executarea” unui junior

Scandalul din jurul Academiei Universității Craiova ia amploare după cazul lui Luca Stancu, un junior descris de foștii săi antrenori drept un copil extrem...

O mână de ajutor pentru cei cu venituri mici: analize medicale gratuite

Asociația pentru Integrarea Socială a Minorităților, în parteneriat cu Clinica Vita Plus, vine în sprijinul persoanelor cu posibilități financiare reduse, oferindu-le acces gratuit la analize medicale.

Investiții din trecut, probleme în prezent. Școlile din Pielești intră în modernizare

De-a lungul anilor, în unitățile de învățământ din comuna Pielești s-au investit sume importante. Cu toate acestea, starea în care au ajuns astăzi unele...

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!“

comunicat de presa final proiect _ PNRR _ cresa mica MUNICIPIUL CALAFAT 2026Descarcă

Rast își dezvoltă infrastructura turistică. Două locuri de popas, amenajate în apropierea traseului EuroVelo 6

Comuna Rast face un nou pas în dezvoltarea turismului local. Administrația locală a amenajat două locuri de popas turistic, dotate cu facilități pentru agrement,...

Investiții din trecut, probleme în prezent. Școlile din Pielești intră în modernizare

De-a lungul anilor, în unitățile de învățământ din comuna Pielești s-au investit sume importante. Cu toate acestea, starea în care au ajuns astăzi unele...