AcasăREPORTAJEDoljCârcea: Proiecte, investiții, administrație de 20 de ani

Cârcea: Proiecte, investiții, administrație de 20 de ani

Comuna Cârcea sărbărește, cu mult fast, 20 de ani de la înființare. În anul 2004, satul Cârcea s-a desprins de Comuna Coşoveni, prin referendum, devenind, astfel, Comuna Cârcea de astăzi.

Momentul a fost marcat de către autoritățile locale prin organizarea a numeroase evenimente la Centrul Cultural, la care au participat zeci de locuitori ai comunei Cârcea.

După două decenii de existență ca unitate administrativ teritorială, localitatea doljeană se poate lăuda cu nenumărate reușite. Cele două decenii de progres şi dezvoltare reprezintă premisa ideală pentru a privi cu optimism și încredere spre viitorul măreț al comunei Cârcea.

La eveniment au fost prezente oficialități de stat, centrale și locale care au ținut să felicite conducerea unității administrativ teritoriale pentru succesele înregistrate în cei 20 de ani de existență și, totodată, să ureze, cu această ocazie, ” La mulți ani!” comunei Cârcea.

ultimele reportaje

Scandal la Academia Universității Craiova. Acuzații despre cadouri și „executarea” unui junior

Scandalul din jurul Academiei Universității Craiova ia amploare după cazul lui Luca Stancu, un junior descris de foștii săi antrenori drept un copil extrem...

O mână de ajutor pentru cei cu venituri mici: analize medicale gratuite

Asociația pentru Integrarea Socială a Minorităților, în parteneriat cu Clinica Vita Plus, vine în sprijinul persoanelor cu posibilități financiare reduse, oferindu-le acces gratuit la analize medicale.

Investiții din trecut, probleme în prezent. Școlile din Pielești intră în modernizare

De-a lungul anilor, în unitățile de învățământ din comuna Pielești s-au investit sume importante. Cu toate acestea, starea în care au ajuns astăzi unele...

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!“

comunicat de presa final proiect _ PNRR _ cresa mica MUNICIPIUL CALAFAT 2026Descarcă

Rast își dezvoltă infrastructura turistică. Două locuri de popas, amenajate în apropierea traseului EuroVelo 6

Comuna Rast face un nou pas în dezvoltarea turismului local. Administrația locală a amenajat două locuri de popas turistic, dotate cu facilități pentru agrement,...

Investiții din trecut, probleme în prezent. Școlile din Pielești intră în modernizare

De-a lungul anilor, în unitățile de învățământ din comuna Pielești s-au investit sume importante. Cu toate acestea, starea în care au ajuns astăzi unele...