AcasăUncategorizedMoș Crăciun vine cu grădiniță nouă la Bucovăț

Moș Crăciun vine cu grădiniță nouă la Bucovăț

Grădinița cu program prelungit, aflată în incinta Școlii Gimnaziale Bucovăț și-a deschis, oficial, porțile, pentru cei peste 40 de preșcolari din localitate care, începând de acum, vor putea învață într-o instituție reabilitate în întregime, modernizată și dotată potrivit ultimelor standarde în domeniu.

S primar pana la întrebare

Reabilitarea grădiniței cu program prelungit a fost posibilă datorită eforturilor depuse de către administrația locală, Primăria Bucovăț reușind să atragă fonduri europene, prin accesarea programelor desfășurate prin AFIR, dar și cu bani de la bugetul local. Investiția totală s-a ridicat la suma de 800.000 lei pentru a oferi micuților condițiile optime pentru un start perfect în viață.

ultimele reportaje

Scandal la Academia Universității Craiova. Acuzații despre cadouri și „executarea” unui junior

Scandalul din jurul Academiei Universității Craiova ia amploare după cazul lui Luca Stancu, un junior descris de foștii săi antrenori drept un copil extrem...

O mână de ajutor pentru cei cu venituri mici: analize medicale gratuite

Asociația pentru Integrarea Socială a Minorităților, în parteneriat cu Clinica Vita Plus, vine în sprijinul persoanelor cu posibilități financiare reduse, oferindu-le acces gratuit la analize medicale.

Investiții din trecut, probleme în prezent. Școlile din Pielești intră în modernizare

De-a lungul anilor, în unitățile de învățământ din comuna Pielești s-au investit sume importante. Cu toate acestea, starea în care au ajuns astăzi unele...

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!“

comunicat de presa final proiect _ PNRR _ cresa mica MUNICIPIUL CALAFAT 2026Descarcă

Rast își dezvoltă infrastructura turistică. Două locuri de popas, amenajate în apropierea traseului EuroVelo 6

Comuna Rast face un nou pas în dezvoltarea turismului local. Administrația locală a amenajat două locuri de popas turistic, dotate cu facilități pentru agrement,...

Investiții din trecut, probleme în prezent. Școlile din Pielești intră în modernizare

De-a lungul anilor, în unitățile de învățământ din comuna Pielești s-au investit sume importante. Cu toate acestea, starea în care au ajuns astăzi unele...