Povestea sondelor de la Brădești.Declinul celei mai profitabile industrii din Dolj
Aprobarea bugetului Comunei Pieleşti
Dolj: Comune sub 500 de locuitori

În Dolj, satele sunt tot mai îmbătrânite și depopulate, iar lipsa de perspective îi îndepărtează pe tineri.
S-a turnat prima cupă de beton la fundația noului terminal al Aeroportului Internațional Craiova

Este vorba de realizarea stratului de egalizare, etapă de la care va începe construcția propriu-zisă a clădirii. Astăzi s-au făcut verificările specifice terenului și, pe o suprafață de 1200 mp, s-a turnat un strat de beton de 5 cm, urmând ca după realizarea hidroizolației să se toarne cel de-al doilea strat de egalizare.
Bugetul Craiovei, cu bune și rele

Consilierii locali PNL au prezentat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, amendamentele pe care le-au avut la bugetul local al Primăriei Craiovei pentru anul 2023, buget care a fost supus votului în ședința de joi a Consiliului Local Craiova. Potrivit consilierului local, Teodor Sas, bugetul Craiovei are, atât proiecte bune, cât și multe foarte […]
Invitație la buget

Primarul comunei Pielești, Ion Irinel Irimescu, face apel atât la cetățenii comunei să participe la sedința de buget de săptămână viitoare, cât și la consilierii locali să-l voteze pentru ca proiectele propuse să demareze cât mai repede.
Casa Memorială „Amza Pellea” în atenția CJ Dolj

În urmă cu aproximativ 6 luni, Dolj TV realiza reportajul despre Casa Memorială ” Amza Pellea” care fusese închisă, de luni de zile, pentru iubitorii marelui artist.
Craiova are containere îngropate

Proiectul desfășurat de către Consiliul Județean Dolj, finanțat cu fonduri europene pe Masterplanul de Deșeuri, intitulat Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor din județul Dolj a ajuns la final, după ce a fost recepționată și ultima dintre cele 438 de platforme construite.
FCU 1948 – Sepsi rasism sau abuz? | Statistic 31 01 2023
Craiova: Botox, silicoane și acid hialuronic la prețuri mai mici
decât în alte orașe

Mulți craioveni optează pentru a se supune la intervenții pentru înfrumusețare în orașe mai mari, sau chiar în afara țării, pe când clinici mai mult decât capabile se află chiar sub nasul lor, Clinica prestige Oltenia se numără printre ele.