Dolj

Craiova: Razie în cartierele Mofleni și Craiovița

04 octombrie 2024 admin 0 comentarii

În această dimineață, începând cu ora 06.00, în municipiul Craiova a fost organizată și executată o nouă acțiune cu efective mărite, tip „Razie”, pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică.

În cadrul acțiunii au fost angrenați polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, un echipaj canin pentru intervenție specifică, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, dar și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dolj și Grupării Mobile de Jandarmi.

De această dată, polițiștii au acționat în cartierele Mofleni și Craiovița, scopul fiind prevenirea și combaterea oricăror fapte cu violenţă pe stradă, depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii, prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau traficului de persoane, combaterea infracțiunilor contra patrimoniului, dar și pentru depistarea participanților la traficul rutier care încalcă normele legale privind circulația pe drumurile publice.

Totodată, polițiștii au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară, în cadrul a două dosare penale aflate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova.

Oltenia 1 - Presa care face diferența!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site utilizează cookie-uri pentru funcționarea corectă a paginilor și pentru a îmbunătăți experiența de navigare.

Cookie-urile strict necesare sunt utilizate pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate. Alte categorii de cookie-uri, cum ar fi cele pentru statistici, conținut extern sau marketing, sunt utilizate numai în funcție de preferințele tale.

Îți poți modifica oricând opțiunile din setările de cookie-uri.