REPORTAJE

Sadova: Un bărbat găsit mort într-o mașină răsturnată

21 ianuarie 2022 admin 0 comentarii

În această dimineaţă, polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Bechet au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, un autoturism este răsturnat într-un canal din extravilanul comunei Sadova.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au constatat că autoturismul era răsturnat în canalul din extravilanul comunei Sadova, la aproximativ 100 de m de strada Mănăstirii.

De asemenea, la faţa locului au intervenit şi pompieri din cadrul Gărzii de Pompieri Bechet, cu o autospecială de descarcerare, pentru scoaterea autoturismului din canal, precum şi un echipaj din cadul S.A.J. Dolj.

La scurt timp s-a reuşit scoaterea autoturismului, fiind identificat, în interior, un bărbat, de 51 de ani, din comuna Călăraşi, sat Sărata, care din păcate, era decedat.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Totodată, a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Oltenia 1 - Presa care face diferența!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site utilizează cookie-uri pentru funcționarea corectă a paginilor și pentru a îmbunătăți experiența de navigare.

Cookie-urile strict necesare sunt utilizate pentru funcționarea site-ului și nu pot fi dezactivate. Alte categorii de cookie-uri, cum ar fi cele pentru statistici, conținut extern sau marketing, sunt utilizate numai în funcție de preferințele tale.

Îți poți modifica oricând opțiunile din setările de cookie-uri.