Opriți filmarea, iar cetățenii să evacueze sala! Avem ceva de discutat!
În acest fel s-a desfășurat ședința de consiliu local în municipiul Calafat, la propunerea Președintelui de ședință, consilier local din partea Partidului Mișcarea Populară.

Decizia neașteptată a stârnit numeroase nemulțumiri, atât în rândul locuitorilor municipiului Calafat care au fost forțați să părăsească sala de consiliu, cu toate că ședințele au caracter public, fiind permis accesul tuturor persoanelor interesate, cât și în rândul consilierilor locali din partea PNL care au catalogat gestul Președintelui ca fiind inacceptabil și în neconcordanță totală cu principiul transparenței decizionale.

De asemenea, Primarul Municipiului Calafat, Dorel Mitulețu, a postat pe pagina sa de Facebook punctul de vedere cu privire la cele întâmplate, declarând: ” Această acțiune de inacceptabilă, întrucât cetățenii au dreptul să asiste la ședințele de consiliu local și să își exprime opiniile și preocupările.

Este important de fim transparenți și să ne asigurăm că procesul decizional este deschis și accesibil pentru toți cetățenii noștri.

Ne întrebăm cu toții de ce consilierii locali obstructivi au făcut acest lucru? (…) Rămâne să stabiliți dumneavoastră.”